JOMO. Arta de a nu face, bucuria de a pierde ocazii care nu sunt ale taleLe dedic versiunea în limba română mentee-ilor mei, aflați in tranziție spre un rol nou, când își caută calea spre succes profesional, uitând uneori de ei înșiși

FOMO

Primul burnout e mai greu, pe următoarele ai sa le recunoști ușor.

Pe oricine ai intreba dintre cei care mă cunosc, indiferent dacă mă plac mai mult sau mai puțin, or să-ți spună ca sunt workaholică. Au fost ani în care mi-am facut din asta un titlu de mândrie, de glorie aș spune, un blazon din pricina căruia era să mor de epuizare.

Lucram într-o companie în care statul peste program, overtime, era foarte prețuit. Dintr-un test pe care l-am facut membrilor bordului executiv a rezultat ca majoritatea dintre noi aveam același profil de oameni activi, care rezistă la efort îndelungat și care se mândresc cu orele îndelungi petrecute la birou. Eram în perioada de bugetare și de campanie de vânzare pentru noul meu proiect cu școala de Human Resources. Am pus ceasul să sune la 3:20 dimineața. Trebuia să termin schița de buget, ca să fie predată în cursul dimineții de șeful meu mai departe, pentru consolidare. Și mai aveam câteva slide-uri de polișat pentru prezentarea de la Convenția națională de vânzari, la Moeciu. Plus două capitole din LNT-ul pentru cursul de Strategie de la MBA.

BURNOUT

Cu o ceașcă de cafea în față, viața părea nițel mai luminoasă. Până pe la opt am reușit să termin ce-mi propusesem, m-am conectat pe email și i-am trimis bugetul șefului meu. Apoi m-am îmbrăcat și am plecat spre service, unde trebuia lăsată mașina pentru o revizie. Simțeam că aș fi vrut să dorm. Capacitatea mea de concentrare scăzuse sub 30%. La ieșirea dintr-o parcare laterală m-am asigurat, cred, am semnalizat. Au trecut câteva secunde până să trag stânga de volan. Apoi am auzit un zgomot de fiare scrâșnite unele de celelalte și am simtit impactul. Un Volvo cam de doua ori mai mare decat bietul meu Tico, căruia probabil că-i intrasem pe traiectorie, m-a spulberat de pe carosabil. N-am ajuns propriu-zis în rai, am ratat, apropo, deși mi-era tare frică de orice fel de ratare! (FOMO*) 🙂

Când mi-am revenit din șoc, am rezolvat ca mașina să fie incărcată pe  platformă. Am început să mă gândesc cu ce ajung până după-amiaza la Convenția de Vânzări –  aveam de prezentat colegilor noul meu proiect…

Nu doar că nu ințelegeam că trebuie să mă opresc, că am ars destul, că nu mai am resurse și nici pentru ce să lupt. Mă lăsasem de atâtea ori pe ultimul loc, până n-a mai fost loc de mine in propria mea viață. Înlocuisem absolut toate gândurile și acțiunile mele cu muncă, muncă și muncă; nici când era să mor spulberată de pe șosea nu eram pregătită să spun: STOP, gata, ajunge, nu (mai) fac!

JOMO

De azi voi descoperi și JOMO**,  bucuria de a ma relaxa pe o terasă însorită, în fața unei cafele aburinde. În acest timp tu poate că muncești, sau te grăbești în trafic, sau încerci să faci treizeci lucruri în același timp. Și n-o să mai zoresc să răspund plină de solicitudine la orice întrebare sau nevoie din jurul meu. Nici n-o să-mi mai pese ce pierd dacă nu consult pe rând cele zece aplicații de social media de pe ecranul telefonului, cu care am o relatie tactil-compulsivă.

Pot să învăț să mă iubesc atît de mult încât să înțeleg că dacă vreau să fiu de folos altora, trebuie să fac numai dacă pot face cu adevărat: să fiu prezentă, să reflectez, să-mi las mintea să hoinărească, să se refacă, să se recupereze, să se împrospăteze.

Aleg atent la ce sa fiu atentă, în funcție de criteriul importanței și al impactului pe care îl pot produce. Ca singură miză, îmi doresc să trăiesc clipa și să mă bucur de ea, să fiu sănătoasă, ceea ce iți doresc și ție, cititorule!

(Prefață pentru Nu fac, autori: Steven D’Souza și Diana Renner, ediția în limba română, care va fi curând publicată de Prior Media și Noosfera în colecția Human Element.)

Roxana Mocanu, Chief Game-Changer Officer, Noosfera

10.10.2019

*Fear of missing out **Joy of missing out